De ce nu mă miră că,draga și acreditata,nemaipomenita,extraordinara și singura universitate din Reșița are un scor ”super” în topul universităților?!
Chiar zero?!
Îmi pare rău că scriu,din nou,de rău de orășelul meu,dar ce să fac?!Circumstanțele mă obligă!
N-am habar pe ce criterii s-a făcut acest clasament,dar sunt sigur că cine l-a făcut,l-a făcut cum trebuie și a fost puțin aspru.
Nicio universitate din România nu a primit marele trofeu ***** five stars,dar,spre surprinderea mea au ieșit multe facultăți necunoscute de mine,personal cu patru steluțe magice:nu știam că orașul Târgu Mureș este așa tare în privința Universității de acolo,deci îi felicit!
La Cluj-Napoca mă așteptam la un rating de cinci stele,dar e bun și patru stele.
Timișoara,după câte îmi amintesc are și ea două-trei steluțe magice,dar e bun,vorba aia ”la țară...merge!”
Cât despre Reșița,nu știu cine nu s-a așteptat la acest minunat rating!Era clar!Și așa ne pierdem noi valorile,și așa pleacă toți tinerii reșițeni în alte părți,pentru că nu e nimeni în stare să facă ceva și aici!Corupția este ca la ea acasă,cursurile sunt ”opționale”,nepotismul e nepotism,și lista continuă!
Spunea cineva că bănățenii sunt mai cinstiți,mai educați,că,deh,suntem în vest...dar NU E ADEVĂRAT!
Pot să spun că orașele din centrul României ne dau clasă:Sibiu,Cluj-Napoca,Târgu-Mureș,Brașov.Poate că și ei au punctele lor slabe,dar măcar sunt buni la ceva,pe când noi,suntem buni doar la furat,la mințit,la dat șpagă și la mârlănii.
Asta e!Suntem de mirul lumii,și nu facem nimic pentru a opri acest lucru!Ne place să trăim în propria mizerie,în minciuni și promisiuni deșarte!
*post la nervi
joi, 16 aprilie 2009
Zero/barat.punct,virgulă
Etichete:
facultate,
meteo resita,
slab,
targu mures,
timisoara,
top,
universitati,
urat
joi, 9 aprilie 2009
Daca.
Daca poti sa.ti pastrezi firea cand atatia.n jur si.o pierd
Si asupra.ti toti arunca vina lor si.apoi o sterg,
Daca poti sa crezi in tine cand toti se indoiesc de tine
Si-ngaduitori t iarta de-ndoiala lor,stii bine;
Daca poti s.astepti si totusi nu te naruie asteptatul
Sau mintit de esti vreodata si nu.i dai minciunii sfatul,
Si cand dusmanit esti totusi nu deschizi nici cale urii
Nici prea bun sa pari punandu.ti inca.o data straga gurii.
Daca poti visa dar totusi sa nu.ti faci din vis stapanul,
Daca poti gandi,din ganduri sa nu.ti faci tinta vreunul,
Daca poti ca la-ntalnirea q triumful si dezastrul
Sa.i tratezi deopotriva impostori cand u esti astrul,
Daca poti sa induri rostite auzind vb tale
Masluite ca sa pune ticalosii curse.n cale,
Sau sa vezi,avand taria,ce.ai zidit ajuns la scapat
Si cu sculele ostenite sa iei totul de la capat;
Daca poti q sange rece,q un zar sa.ti joci deodata
Ce.ai agonisit,izbanda masurata,
Si pierzand sa ai putere sa incepi q inceputul
Si sa nu suflii vreo vb qm ti.ai irosit avutul;
Daca poti inima,nervii sa.i faci sa t asculte
Chiar dupa c arsi d truda se pierdura prin tumulte
Incat sa ramai u insuti,neavand nimic,afara
De vointa care spune:nu te.ncovoia,fii tare!
Daca poti vb q lumea si virtutea ta e treaza
Sau plimbandu.te q regii omenia.ti se pastreaza,
Daca nici dusmani,nici prieteni nu t pot lovi q ura,
Daca toti,se pot p tine,bizui dar q masura;
Daca poti umple minutul cel necrutzator q pretzul
Celor saisezi de secunde strabatute in maretzul
Ceas al vietii tale,lumea din adanc iti apartzine
Si baiatul meu u vei fi intre toti,un om,stii bine!
Rudyard Kipling.

luni, 9 martie 2009
duminică, 1 martie 2009
miercuri, 25 februarie 2009
Pentru tine înseamnă zero.Pentru alții înseamnă viață!
Sub acest slogan se desfășoară,anul acesta săptămâna donării de sânge organizată,la a doua ediție de cluburile Interact din România.
În perioada 2-8 martie,la Centrele de transfuzie sanguină din Alexandria,Arad,Brașov,Cluj-Napoca,Reșița,Râmnicu Vâlcea,Timișoara și Vaslui vino și tu să donezi sânge pentru a salva vieți!
Ca beneficii se primesc bonuri de masă în valoare de peste 50 ron,reducere 50% la abonamentul de transport în comun,analizele gratuite și scutire de la lucru/școală în ziua donării.
Dacă ești din vreun oraș menționat mai sus nu ezita să vii la centrul de transfuzie sanguină!
Săptămâna donării de sânge a fost organizată și anul trecut,tot în această perioadă când clubul Interact Reșița a reușit să strângă cu peste 70% mai mulți donatori decât de obicei.Nici celelalte orașe nu au stat mai rău,peste tot procentajul donatorilor a crescut cu minim 50%.
Așa că,vă așteptăm la cel mai apropiat centru de transfuzie sanguină!
Nu uita! PENTRU TINE ÎNSEAMNĂ ZERO.PENTRU ALȚII ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ!
Etichete:
campanie,
donare de sange,
donatii,
interact,
romania
joi, 19 februarie 2009
miercuri, 18 februarie 2009
Ziua ninge ,noaptea ninge,dimineata ninge iar
Pai da ninge...ninge...ninge...si cateodata ninge ca'n povesti cu fulgi mari...forme aiurite...si uite asa pomii/copacii sunt taiati...pentru ca sunt plini de zapada si se ingreuneaza crengile ceea ce duce la ruperea lor...asa ca se gandesc ei oamenii astia mari sa ii taie:D...si e asa de bine cand te refugiezi in casa la caldura sub patura sau cand bei ciocolata calda din care iasa aburi si te uiti pe geam cum ninge neincetat...sau mergi pe bulevard si dai de tot felu de balti care sunt mult prea ude:-s...sau de zapada aruncata pe marginea starzilor...zapada maro,muradara mai bn zis...frumos ar fi daca s'ar inchide totul si am lasa zapada neatinsa de mana/picior de om...
sâmbătă, 14 februarie 2009
A'nceput de ieri sa cada,cate'un fulg[si n-a mai stat]
vineri, 13 februarie 2009
Poze din Reșița
Etichete:
frig,
iarna,
inzapezit,
meteo resita,
ninsoare,
poze resita,
resita,
situatie,
trafic,
zapada
joi, 5 februarie 2009
marți, 3 februarie 2009
EUROVISION
A trecut și Eurovisionul.Regretăm că nu au ieșit Blaxy?Depinde de gusturi.
După părerea mea melodia aleasă anul acesta este foarte potrivită pentru Eurovision,în primul rând e foarte ritmată,titlul este foarte ușor de reținut și în același timp e șmecher pentru că se referă la Balcani.Tipa a făcut puțin show și la semifinale și la finală,vestimentația și-a schimbat-o în timpul recitalului,iar cu vocea nu putem spune că stă rău tipa.Am văzut-o și la concertul de deschidere al Carrefour în Reșița,trecuse pe lângă mine...chiar se pricepe să cânte!
Dar de ce a ieșit ea?Publicul le-a votat pe fetele de la Blaxy Girls iar juriul le-a scos clar din clasament.Ce le-a plăcut?!Ce nu le-a plăcut?! Într-un fel juriul e greșit pentru că la finala internațională nu există juriu,doar publicul decide!
În fine.Melodia care mi-a plăcut mie este pe română și nu este de Eurovision,dar mie îmi place foarte mult.Este vorba de fetele de la Redblonde-Nu am cu cine,însă regret că nu a ieșit melodia care o plac și chiar era de Eurovision: Dalma-Love was never her friend...este o melodie care sincer,te unge la suflet și are stilul ăla puțin americănesc...oricum foarte faină!
Mi-au plăcut și cei de la Tabasco-Purple și cei de la Zero.
Eșecurile serii
Tina-Pleacă!...PLEACĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ...și nu te mai întoarce!!!!!!!! Melodia aia e identică Vank....tipa efectiv îl imită pe solistul de la Vank,aflat bineînțeles în spatele ei....Urăsc felul cum lungește cuvântul...pleacăăăăăăă...sună foarte gay..Vank style.
Popas band-strigă...tipul ăla săracul încearcă în fiecare an cu altă formulă să plece și el odată la internațională dar se tot împotmolește.Melodia e foarte nașpa.În primul rând nu te duci cu o melodie în română la Eurovision și în al doilea rând...ultimele versuri pe care le cântă,în engleză,nici nu le înțelegi...cel puțin eu nu am reușit.Costumele lor,lentilele alea foarte scary si machiajele au fost penibile.
Felicitări câștigătoarei!
Dragă Elena,noi îți ținem pumnii la marea finală din 16 mai de la Moskova.Sperăm să iei măcar un loc bunicel,dacă nu marchezi golul..că și așa ediția națională a Eurovision 2009 a fost cu tematica fotbalului.
Ah,și felicitări celor trei deMENȚI de la radio 21 care au creat o atmosferă incendiară...Orlando,Escu și Popescu.
Etichete:
2009,
blaxy girls,
comentarii,
dear mama,
elena gheorghe,
escu,
eurovision,
finala,
juriu,
organizare,
orlando,
popescu,
public,
romania,
rusia,
semifinala,
the balkan girls,
tvr
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
Exercitiu de scris :-?
Se ia o foaie alba de hartie si ceva durere.
Se asterne pe hartie primul cuvant care-ti vine in minte.
Sa zicem "scrum".
Se ia apoi momentul cel mai dureros cu putinta.
Sa zicem ca ea a iesit pe usa, a trantit-o puternic si nu s-a mai auzit decat praful tencuielii lovind gresia.
Acum trebuie sa fii tare sincer.
Ai cuvantul "scrum" o usa trantita si o persoana care a plecat din viata ta.
Si incepi sa scrii.
"Scrumul din parul ei blond s-a lovit de gresia sufletului meu".
Iti dai seama ca nu esti sincer.
E prea cautat si prea emfatic.
Si incerci din nou.
"Scrum. Scrum am simtit cand ai inchis usa dupa tine"
Esti mai sincer acum, te apropii cumva de durerea din maruntaie dar e simplist si simti ca nu te reprezinta.
Mai incerci o data.
"scrum alb s-au facut atingerile noastre cand ai iesit pe usa..."
Te deranjeaza inca, durerea ta nu striga, e inca acolo, in tine, nu e pe foaia alba de hartie din fata ta, te minti si nu poti scrie ce simti de fapt.
"Mi-ai stins tigara pe fata, ingere. Tigara aia era iubirea noastra. Mi-ai stins tigara pe obraz putin mai sus decat locul in care as putea s-ajung cu limba ca sa-mi ling scrumul"
Esti fericit acum, durerea zace intiparita pe hartie in timp ce tu respiri mai usor...
[asa de frumos ce poate sa scrie tudor chirila,evident :"> =p~]
[pt toti cei care nu stiu : http://tudorchirila.blogspot.com]

luni, 26 ianuarie 2009
Expoziție de fotografie,la Reșița!
In data de 30 ianuarie - 1 februarie, Interact Club Resita organizeaza in salonul galben al Hotelului Semenic (Resita) o expozitie cu vanzare de fotografie, banii stransi din vanzarea pozelor vor fi directionati adapostului de caini pt hrana si medicamente, astfel le mai prelungim viata... arata si tu ca iti pasa si vino acolo si anunta mai multa lume!!!!
joi, 22 ianuarie 2009
Life passes by...
Cand esti mic,esti fericit daca ai tai iti cumpara o acadea.
pe la 5-6 ani,deja ai pretentii.Nu te mai bucuri de la un fleac de acadea.Vrei mai mult.Vrei o masinuta,dinaia cum arata la Cartoon Network.
pe la 8 ani nu exista sa nu ai un telefon mobil,chiar daca abia acum 1 an ai invatat sa scrii si sa citesti.
pe la 10-12 ani daca nu ai un computer(cu internet,desigur) si nu ai id de mess:esti varza!
pe la 13-14 ani deja esti prin discoteca,in cusca,sau pe cub si daca ai tai nu te lasa la discoteca pentru ca ai luat un 4 la matematica esti suparat.
pe la 15 ani deja iti doresti o persoana si deja iti doresti sa iubesti,sa fiti impreuna pe vecie.
pe la 17 ani trebuie sa ai masina parcata in spatele blocului,de preferabil un 4x4 sau vreo scumpatate de masina care i-a bagat pe ai tai in datorii ani buni de zile si care probabil o vei busi in primul stalp.
pe la 18 ani NUNTA BAAAAI,aah,pardon,majorat,majorat cu 200-300 de invitati,cadouri pe masura si bineinteles permisul(pe pile daca se poate,rezolva tata,nu-i problema)
deja la 19 ani vrei sa te muti de langa ai tai,bineinteles tu neavand niciun venit.Vrei sa pleci din oras,sa mergi la facultate.
pe la 23-25 de ani termini facultatea si incepi sa deschizi ochii.Greul incepe.Va trebui sa iti cauti o slujba pentru a-ti plati chiria si benzina la jeep,si bineinteles iesirile in club care,pana nu demult le plateau parintii.
Incepi de jos,ca oricine,incepi sa realizezi cat de greu e sa castigi un ban,incepi sa il apreciezi mai mult si sa nu mai cheltuiesti atat de mult.
Nu ai timp de nimic.Aproape ca nu ai timp nici sa traiesti.Incepi sa tai unele lucruri de pe lista,incepi sa realizezi ca poti trai si fara jeep si ca poti merge mai rar in cluburi.
Ajungi la 30 de ani,absolvent de facultate cu o slujba si un salar mizer fara niciun viitor.Te gandesti sa emigrezi in alta tara.
Emigrezi in alta tara.O iei de la zero.Inveti limba,facultatea nu iti este recunoscuta,probabil vei ajunge culegator de capsuni sau ingrijitor de batrani.LA NEGRU.Bineinteles,ca sa ai salar mai mare,nu platesti nicio asigurare.
Incet,incet treci pe 35 de ani,cunosti o persoana cu care te hotarasti sa intemeiezi o familie.Apar copiii.Apar costurile.Pampersi,mancare,lapte,timp liber.
Ajungi la 40 de ani,copiii te terorizeaza,munca te darama,viata e grea.Departe,fara prieteni,doar tu si familia.
Inca traiesti cu frica in san sa nu te prinda vreun control si sa nu te expulzeze.Te muti de la un patron la altul.Copiii se imbolnavesc,nu au asigurare,deci,nici medicamente gratuite.Strici sute de euro pe medicamente.
Incepi sa iti faci griji si decizi sa te intorci inapoi in tara.Cu cateva mii de euro,cat ai reusit sa strangi acolo.
Incepi din nou cu slujbele de jos,te bagi in datorii si anii trec...
....trec...pana cand ajungi pensionar.Pensia o primesti bineinteles de la statul roman.Ai muncit 3 ani inainte de a pleca in strainatate si inca vreo 15 ani dupa ce ai venit.Pensia e mizera.Munca grea depusa in strainatate nu e luata in calcul,pentru ca,nu-i asa?! ai muncit LA NEGRU.
Ajungi pe patul de moarte si incepi sa realizezi ca in ultimii ani nu ai stiut ce e aia fericire si incepi sa iti amintesti de clipele din copilarie cand te bucurai din toata inima numai pentru atentia mamei sau pentru o acadea.
Sa pretuim lucrurile simple.Sa nu devenim materialisti.Sa fim fericiti pentru ceea ce suntem si sa ne gandim tot timpul la vremurile cand eram mici si cand ne bucuram pentru orice.Sa incercam si acum sa ne bucuram din orice!

Bagă-ne la blogroll și te facem cititor fidel!
Nu e greu,nu te doare mâna.Iar dacă ne bagi te băgăm și noi la cititori fideli,de unde va afla lumea mai repede de articolele tale!
(În caz că ne-ai băgat,lasă un comentariu mai jos pentru a verifica!)
Mulțumim!
(În caz că ne-ai băgat,lasă un comentariu mai jos pentru a verifica!)
Mulțumim!
Știați că ”Twilight” va avea continuare?
Da,poate unii știați de ”Full Moon”,însă,recent producătorii au cumpărat drepturile celorlalte două romane ale genialei Stephanie Mayer.
Filmul a făcut furori în toată lumea,la fel și cărțile tinerei autoare.Suntem nerăbdători să vedem ce se va mai întâmpla în film.
Filmul a bătut box-office-ul din multe țări și va rămâne favorit mult timp.
”Full Moon” este preconizat să apară prin iunie-iulie,însă producătorii ne pot surprinde așa cum au făcut-o și cu prima peliculă,când au lansat-o cu o lună mai devreme.
Etichete:
film,
full moon,
lansare,
Stephanie Mayer,
twilight
joi, 15 ianuarie 2009
Mihai Eminescu
marți, 13 ianuarie 2009
zic "eu"
hmm...(frumos mod de a incepe o postare cu hmm)
deci(fara deci)...imi cer scuze ca nu prea am postat pe blogul asta(de park mi-a simtit cineva lipsa,dar lasati-ma sa ma simt bine:D),nu prea am avut timp,defapt timp ar fi fost dar nu a fost inspiratie(nu k acum as avea)..dar vroiam sa vedeti cu cata eleganta si stil stiu sa debitez:))....
asa k sper sa imi cititi de acum aberatiile de pe blog..
semnat eu(punct)

vineri, 9 ianuarie 2009
SUGESTII & RECLAMAȚII
Ce vă place,ce nu vă place....gânduri,idei,sugestii,necazuri,întrebări,aveți nevoie de un umăr pe care să plângeți?
Echipa noastră vă stă la dispoziție cu sfaturi and stuff!
Scrieți-ne!
Echipa noastră vă stă la dispoziție cu sfaturi and stuff!
Scrieți-ne!
joi, 8 ianuarie 2009
acneea , dușmaul fiecărui adolescent!
ZINERYT COȘURI SFATURI COMBATERE ACNEE ADOLESCENȚĂ ...DAMN!
Articolul ăsta e și la mine și na,cred că e o problemă a tuturor,toți ne confruntăm cu ea.Am pus mai jos niște sfaturi despre celebrele coșuri.
Unele merg,altele nu.Eu tot nu m-am scăpat de ele dar trebuie să am răbdare și să nu le mai rup.
Deci...
Încep cu zineryt..care este foarte bun,bineînțeles și îți trec coșurile însă atunci când crezi că te-ai scăpat de ele și încetezi tratamentul te trezești cu și mai multe.Am auzit din multe surse că zineryt provoacă dependență,conținând antibiotic,dacă îl folosești mult timp poți deveni imun la antibiotic,deci când vei fi răcit ...
Deci nu bag în calcul Clearasil,Clearskin,PureZone și alte porcării care nu fac decât să îți înrăutățească situația.
Am încercat crema de la ducray keraknil dar se pare că nu e potrivită pentru tenul meu.Am auzit însă numai lucruri bune despre ea,se găsește la sensi blu și costă în jur de 50 de lei un tub mic care îți ajunge o lună.Crema e foarte bună deoarece este o cremă dermatologică.
Vă rog nu încercați nici Proactive deoarece veți da banii aiurea!
Am încercat și tratamentul cu pastile pentru interior și cremă pentru exterior din gama Akneil de la Abocca.Sunt naturiste și trebuie să ai răbdareee și na...cu coșurile astea n-am avut.Am întrerupt tratamentul după o lună.
Mâine mă duc să îmi cumpăr mibazon,de la farmacia veterinară.Crema mi-a fost recomandată de cineva care a scăpat definitiv de coșuri de la această cremă.
Vă recomand să folosiți produse care conțin extract de arbore de ceai.Nu se găsesc decât în Germania,se află în niște sticluțe mici,costă 15 euro și se numesc ”PickleBreak”.De la alea chiar îți trec.Dacă aveți drum în Germania...:)
Și acum vă voi da niște sfaturi... ce le aplic și eu și fac bine:
sfatul 1.
Schimbă prosopul de față o dată la două zile și nu îl folosi decât tu!Curațenia feței este foarte importantă.
sfatul 2.
Nu te spăla cu săpun pe față!Spală-te pur și simplu cu apă sau cu apă termală de la Vichy
sfatul 3.
Schimbă fața de pernă foarte des sau pune măcar un prosop curat!!
sfatul 4.
O dată pe săptămână pune apă într-o oală la fiert și fă infuzie cu ceai de mușețel și gălbenele.Pune cât mai multe plicuri.Cu un prosop pe cap stai minim 10 minute la aburi după care du-te la baie și clătește-te cu apă rece pentru ca porii să se închidă
sfatul 5.
Există cuburi de sare de la Marea Moartă pe piață.Dizolvi un cub în apă călduță și îl pui într-o sticluță folosită de zineryt și îți dai pe față.Sarea ajută foarte mult la uscarea coșurilor.
sfatul 6.
O dată pe săptămână dezinfectează-ți fața cu spirt pentru înlăturarea impurităților.
sfatul 7.Masca cu argilă este foarte bună.O poți folosi.
sfatul 8.
Acest sfat este valabil atât pentru coșurile de pe față cât și pentru cele de pe corp.Atunci când faci baie ia cafeaua folosită din filtru și fă-ți scrub atât pe față cât și pe corp.Astfel îți vor dispărea toate punctele negre și coșurile de pe corp.
sfatul 9.
Scrub cu mălai,iaurt,ceapă,drojdie și lămâie
Iei puțin mălai și îl amesteci cu puțin iaurt după care storci efectiv(cu chestia aia cu ce storci usturoiul) jumătate de ceapă și zeama o bagi în păpălișca aia.După care pui puțină drojdie și câțiva stropi de lămâie.
Va durea puțin și va ustura.Vei avea fața atât de netedă și fără impurități iar drojdia ajutată de lămâie va usca coșurile.Iaurtul are rol de calmare a pielii iar ceapa luptă cu coșurile(și cu lacrimile tale)
sfatul 10.
SUCCES!
Sper că am fost de folos!

miercuri, 7 ianuarie 2009
Donjuani si Cicioline
Despre si pentru noi tinerii
Epoca moderna este absurda.
Ceea ce inainte era urat,acum este frumos,ceea ce era rau,acum e bine.Tanarul modern si-a format un tipar fizic inert,conform personajelor platoniene de pe copertile revistelor de moda din intreaga lume.Toti tinerii imbraca uniforma,atat morala cat si fizica,a vedetelor pe care apreciaza,lucru care ii indeparteaza de formarea unei personalitati diferite.Este de ajuns sa vezi cum se imbraca o persoana pentru a stii ce fel de muzica asculta sau ce fel de oameni ii plac.
Acest mod inert de a-ti petrece existenta duce la epuizare.
Sa ne gandim spre exemplu la dragostea modernista.Generatia Coca-Cola isi schimba atat de usor partenerii,nu mai pot resimti sentimentul de cuplu deoarece tindem spre o perfectiune absoluta.Unii vor ca artenerul sa poarte tricou de firma pe care sa scrie 'YES' sau 'NO',sa stie sa ridice spranceana si sa aiba cont pe hi5.Altii vor un partener bine educat,inteligent,frumos.Aspiram catre perfectiune,dar nu realizam ca ceea ce tine trupul minunat de care avem atata grija si pe care il iubim atat de mult este defapt sufletul.Doar el ne face sa fim altceva decat o papusa gonflabila intr-o epoca in care trupul a devenit o jucarie cu care te joci pana o strici.Nu traim in timp si avem griji efemere.
Sunt trist pentru ca m-a parasit prietenul.Sunt ingrijorat pentru ca nu sunt inalt.Sunt ingrijorat pentru ca sunt gras.Nimeni nu e trist pentru ca a mintit,injurat,invidiat,batut,certat,urat,barfit s.a.m.d.
Exista oare un tanar care,in timp ce isi priveste chipul in oglinzile din cluburile de fite,se intreaba ce s-ar intampla daca ar muri maine?ce s-ar intampla daca acest trup pe care il iubim atat de mult ramane fara suflet.Se gandeste oare cineva la Dumnezeu atunci priveste cerul si toata materia existanta?
Acum cand Dumnezeu a murit,viata e mai mult decat absurda.Dar Dumnezeu nu a murit.Numai sufletul omului modern este cel care a murit...
Te rusinezi sa vorbesti despre Dumnezeu si despre religie in general,uitand ca aceasta este defapt esenta vietii.Te rusinezi cu mama ta pentru ca este de moda veche,spirit conservator.Te rusinezi ca nu stii o firma importanta sau cine este reprezentat pe un nenorocit de poster.
Nu.
Putinii tineri,cu adevarat destepti,din epoca moderna nu gandesc asa.Ei au un suflet batran intr-un trup tanar.Ei sunt destul de intelepti si stiu sa distinga binele de rau,uratul de frumos.
Ei nu sunt nici Donjuani si nici Cicioline.Stiu ca nimeni nu traieste cat pietrele si ca dincolo de moarte este viata venica.Nu apeleaza la sinucidere stiind ca aceasta omoara nu doar trupul ci si sufletul si imediat ce ai inchis ochii te trezesti in mainile inflacarate ale disperarii,ale raului absolut,fara iertare,fara portita de salvare.Nu pledeaza nevinovati in fata vinovatiei lor si sunt repsonsabili de faptele comise.Adevaratii tineri stiu de ce.
Noi stim.Voi stiti?
*Daca vreti sa stiti si vreti sa faceti parte din categoria tinerilor 'noi stim' puteti citi cartea 'Intre Freud si Hristos' de Savatie Bastovoi,in care veti gasi aceste subiecte dezbatute mai pe larg.
La mulți ani!
La mulți ani Ion,Ioana,Ionel,Ionică,Ionuț,John etc.
Să trăiți!
Și apropo...că toată lumea greșește asta:acum puteți spune că mergeți la o zi ONOMASTICĂ!
Să trăiți!
Și apropo...că toată lumea greșește asta:acum puteți spune că mergeți la o zi ONOMASTICĂ!
Etichete:
ioana,
ion,
ionel,
ionica,
john,
la multi ani,
zi onomastica
marți, 6 ianuarie 2009
Prima zi de sc..
Inainte prima zi de scoala era cu emotii,...d.astea.
Acum nu mai e asa. Un la multi ani asa intre prietenii mai apropiati,in rest nimic.
Si pt mine a fost o zi obisnuita de sc. Si mie nu-mi prea place,asta e :-j
Acum scriu la mate..pff: Urat uneori la sc ;))
Si..ah, bun venit Domnisoara in rosu :-*!
Acum va las sa imi continui tema :-L.

luni, 5 ianuarie 2009
A auzit cineva,ceva legat de Tree Nation?
Dacă nu,vă introduc eu în temă.Este vorba despre o acțiune de împădurire a unui teren ce este amenințat de deșertificare,în Niger.
Se vrea a fi o inimă imensă care să fie văzută și din satelit.
1 planet 1 heart 8 milion trees.
Cum poți ajuta și tu?!
FOARTE SIMPLU!
Strângi 10 persoane care doresc să oprească deșertificarea,prin mail și dacă cele 10 persoane s-au înregistrat automat ai ajutat deșertificarea cu un copac.Nu e nicio glumă sau șmecherie!E chiar pe bune!
Vizitați site-ul!Nu vă costă nimic să ajutați Nigerul de la deșertificare!
Click aici
Vă mulțumesc.
Se mărește echipaa!
De astăzi vă va scrie pe blog și Amira,din București(domnișoara în roșu,uhuuu).Bine ai venit în echipa noastră Amira!
Voi ce mai faceți?Știiiu...a început școala.Dar nu fiți triști pentru că va fi faină această perioadă:se încheie medii,blah blah și după o lună ne ”paște” o nouă mini-vacanță...yupiii!
Ce ați făcut în prima zi de școală? eu personal am plecat cu toată clasa de după a doua oră și nu am găsit niciun loc în vreun bar sau smthn like this.Am ajuns să mergem la un fast food cu muzică populară și cu capucinno dinăla ..la festa:)))
V-am lăsat!

Si nu! Nu vreau sa il copiez pe 'fratele' Florin...discutand despre acest motor de cautare utilizat chiar si de "baba Floarea" de la 5:))...Azi,prima zi de scoala ...un frig infernal:|pur si simplu ger:| profa de romana ne lasa sa plecam acasa:) (stiu ca nu e tocmai interesant pana acum) asa sa continuam...chem o colega pe la mine ...ajungem acasa si bineinteles intram 'pa net'ca pagina de strat setata:google...colega mea imi zice ca pe cainele lui Dan Negru il cheama GOOGLE:))...ca sa vedeti ce poate provoca netu asta:|:|...netu'e un fel de inspiratie deja...nu m'ar mira ca peste ceva ani,nu multi ca pictorii sa ia drept muza un site sau ceva de genu:))...Pe viitorul meu caine o sa il cheme YOUTUBE:) sau BLOAGA:D
Btw:d...Hi si bine ati venit la noi pe 'bloaga':)
Btw:d...Hi si bine ati venit la noi pe 'bloaga':)
duminică, 4 ianuarie 2009
Hey;;)
Totusi..bun venit tuturor!
:))
Dupa cum bine stiti de ce va aflati aici e totul ok.
Suntem noi aici ca sa va scriem,d.asta!
Si in acest blog,care o sa fie mai tare ca oricare o sa vedeti parerile,sentimentele,ideile,gandurile,amintirile noastre.
Si ar fi cam multe de spus.Se spun pe parcurs.
Ideea e foarte simpla.
Continuati sa ne cititi.
Ca de noi numai de bine.
:)
Chiar in momentul de fata am deschisa in paralel o fereastra cu omuletul galben. Fac ce fac si tot la el ajung. Oscilez de la un site la altul, dar pana la urma toate drumurile duc la Messenger. De ce ne rapeste acest program atat de mult timp, stau si ma intreb? Oricum, conversatia pe care o facem este deseori inutila si lipsita de vreo importanta, vorbe-n vant. Poate ne place sa pierdem timpul inutil palavragaind cu prietenii vrute si nevrute sau poate ne vine mai usor sa stam pe scaun in fata calculatorului decat sa invatam sau sa facem ceva folositor. Binenteles ca exista si o scuza: nevoia de socializare. Parerea mea este ca prin Messenger nu socializam, ba dimpotriva, ne rupem de realitate. Nu credeti ca o conversatie de la om la om ar fi mai utila? Si pana la urma: Ce facem cu Messengerul?
Ce,cum,când,unde?!
Știți melodia aia... London,Paris,Munich,San Francisco...
Bun..la noi e o variantă mai rumeiniăn..:București,Galați,Reșița,Luduș.Avem oameni din toate zonele țării.
Suntem niște personalități foarte puternice(chiar dacă nu ne-am văzut niciodată,ne-a luat vreo oră și ceva să ne hotărâm numai la titlul blogului)
De ce titlul ”cf?a,bn!”? De la inițialele noastre:camy,florin,ana,bea și noldy.
Blogul se vrea a sparge tot!Se vrea a fi spuma tuturor blogurilor șii..poate,odată și o dată o să o întrecem și pe cea mai ”pă trend” blogeriță,Elena Udrea.Noi chiar am așteptat-o să ni se alăture în echipă dar cică...se știe din surse sigure că Elenuța are treabă cu mediul,că doar e ministru acuma.
Deci aici vor apărea tot felul de postări...noi vă așteptăm să comentați..și vă roooog!Nu fiți duuri!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)